Archives for expert contabil

Declaratia 205 – program actualizat in 28.01.2014 cristians.eu

Declaratia 205 – DECLARAŢIE INFORMATIVĂ privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit pentru 2013 conform Ordinului ANAF 3883/2013, a fost actualizata in data de 28.01.2014, aceasta ajungand la versiunea 2.0.3.

Declaratia 205 o puteti descarca de aici.

 

Declararea veniturilor din contractele de inchiriere

Procedura declararii veniturilor din contractele de inchiriere se desfasoara in conformitate cu o legislatie modificata recent. Astfel, incepand cu anul fiscal 2014, persoanele fizice care realizau venituri din cedarea folosintei bunurilor din derularea unui numar mai mare de 5 contracte de inchiriere sau subinchiriere la sfarsitul anului 2013, au obligatia sa declare aceste venituri, care sunt definite ca venituri din activitati independente. Numarul de cinci contracte de inchiriere sau subinchiriere reprezinta contractele aflate in derulare la 31 decembrie 2013.

Inregistrarea contractelor de inchiriere si procedura declararii veniturilor

Persoanele fizice prevazute mai sus au obligatia de a inregistra contractele de inchiriere/ subinchiriere, la organul fiscal competent si anume:

– administratia fiscala unde contribuabilul are adresa sau unde locuieste efectiv, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal in Romania;

– administratia fiscala in a carei raza teritoriala se afla sursa de venit, pentru ceilalti contribuabili persoane fizice.

Important! Persoanele fizice fara domiciliu fiscal in Romania ale caror contracte de inchiriere se afla in raza teritoriala a mai multor organe fiscale, au obligatia sa desemneze o sursa principala de venit, iar inregistrarea contractelor si declararea veniturilor se va face la organul fiscal pe teritoriul caruia se afla sursa principala de venit.

Declararea veniturilor

Odata cu inregistrarea contractelor se depune formularul 220 “Declaratie privind venitul estimat/norma de venit”, pana la 15 ianuarie 2014.

In urma depunerii declaratiei estimative, organul fiscal competent stabileste platile anticipate si emite formularul 260 “Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate, precum si privind obligatiile de plata cu titlu de contributii de asigurari sociale” pentru anul 2014.

Termenul limita pentru platile anticipate de impozit este data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie).

Pentru regularizarea impozitului, persoanele fizice au obligatia sa depuna “Declaratie privind veniturile realizate din Romania”, cod 200, pana la 25 mai 2015.

Organizarea contabilitatii

Persoanele fizice stabilesc venitul net in sistem real si conduc contabilitatea in partida simpla conform Ordinului ministrului Finantelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla.

Documentul principal pe baza caruia se tine evidenta veniturilor si cheltuielilor este Registrul jurnal de incasari si plati. Veniturile si cheltuielile luate in calcul pentru stabilirea venitului net sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de inchiriere/subinchiriere aflate in derulare in anul de raportare. Venitul brut reprezinta totalitatea sumelor incasate in bani si/sau echivalentul in lei al veniturilor in natura. Acesta se majoreaza cu valoarea cheltuielilor care, conform dispozitiilor legale, erau in sarcina proprietarului, daca sunt efectuate de cealalta parte contractanta (exemplu: modernizari, reparatii, inlocuirea unor componente importante etc.).

Pentru a fi deduse, cheltuielile aferente veniturilor trebuie:

sa fie efectuate in cadrul activitatilor desfasurate in scopul realizarii venitului si justificate prin documente;

sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursului caruia au fost platite.

Evidenta contabila in partida simpla a cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, in functie de natura lor: cheltuieli cu reparatii, zugraveli exterioare, cheltuieli cu instalatii electrice, termice, canalizare etc.

Baza legala: Ordinul ministrului Economiei si Finantelor nr. 2.333/2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea si stabilirea impozitului pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor realizate din derularea unui numar mai mare de 5 contracte de inchiriere, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 868 din 19 decembrie 2007; Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; art. 61 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sursa: Administratia Judeteana a Finantelor Publice Valcea

Chestionar

Am pregatit un chestionar, pentru a putea veni in intampinatea nevoilor dvs.

Chestionarul poate fi accesat aici.

Contractele colective de munca, detalii importante

CCM sunt reglementate de Legea dialogului social 62/2011 si de Codul Muncii. CCM este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. (art 229 alin. 1 Codul Muncii)

NIVELURI LA CARE SE INCHEIE CCM

CCM se pot negocia la nivel de Unitati / Grupuri de unitati si / Sectoare de activitate (art. 128 al. 1 Legea 62/20011). Practic, Legea a eliminat posibilitatea incheierii unui CCM la nivel national, asa cum a fost Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel National (CCMUN) pe anii 2007-2010 care si-a incetat aplicabilitatea.

Negocierea CCM este OBLIGATORIE numai la nivel de unitate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati (art.129 alin. 1 Legea 62/2011 / art 229. alin.2 din Codul Muncii).

Sectoarele de activitate pentru care se pot negocia si incheia CCM potrivit Legii 62/2011 sunt cele cuprinse in HG 1260/2011 . Criteriul de apartenenta la sectoarele de activitate este acela al obiectului principal de activitate inregistrat la Registrul Comertului, conform codului CAEN (art.128 alin.2 L 62/2011)

Pentru negocierea CCM la nivel de Grup de unitati, unitatile din acelasi sector de activitate se pot constitui in mod voluntar in grup de unitati, atat prin hotarare judecatoreasca de constituire, cat si prin proces verbal sau orice alta conventie scrisa intre parti.

PARTILE SI REPREZENTAREA ACESTORA LA NEGOCIEREA COLECTIVA (exceptie sector bugetar)

Partile CCM sunt Angajatorii si Angajatii, reprezentati la negocieri astfel (art. 134 si 135 L 62/2011):

A. din partea ANGAJATORILOR :
a) de organul de conducere al unitatii stabilit prin lege, statut ori regulament de functionare, dupa caz (la nivel de unitate)
b) de angajatorii care au acelasi obiect principal de activitate, conform codului CAEN, constituit voluntar sau conform legii (la nivel de grup de unitati);
c) de organizatiile patronale legal constituite si reprezentative potrivit L 62/2011 (la nivel de sector de activitate)

B din partea ANGAJATILOR :

a) de sindicatul legal constituit si reprezentativ potrivit L 62/2011 sau de catre reprezentantii angajatilor, dupa caz (la nivel de unitate).

Daca la nivelul unitatii nu exista sindicate reprezentative, angajatii vor fi reprezentati de:

  • daca exista un sindicat AFILIAT la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de catre reprezentantii federatiei sindicale, la solicitarea si in baza mandatului sindicatului, IMPREUNA cu reprezentantii alesi ai angajatilor;
  • daca exista un sindicat NEAFILIAT la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea sau NU exista nici un sindicat, negocierea se face NUMAI de reprezentantii angajatilor.

b) de catre organizatiile sindicale legal constituite si reprezentative la nivelul unitatilor membre ale grupului (la nivel de grup de unitati).

In cazul in care la nivelul grupului de unitati nu exista organizatii sindicale reprezentative care sa reprezintel cel putin jumatate din numarul total de angajati ai grupului de unitati, la negocierea CCM salariatii sunt reprezentati:

  • de catre reprezentantii mandatati de organizatiile sindicale reprezentative din cadrul fiecarei unitati care au decis constituirea grupului;
  • pentru unitatile membre ale grupului in care nu exista sindicate reprezentative, dar exista sindicate afiliate la federatii sindicale reprezentative in sectorul de activitate in care s-a constituit grupul Angajatii sunt reprezentati de federatiile sindicale respective, in baza solicitarii si mandatului sindicatelor, SI DE reprezentantii angajatilor din respectivele unitati.

c) de catre organizatiile sindicale legal constituite si reprezentative potrivit L 62/2011 (la nivel de sector de activitate).

  • Confederatiile sindicale repreentative la nivel national conform L 62/2011 pot participa la negocierea CCM la nivelul sectoarelor de activitate in care au federatii membre, la solicitarea si in baza mandatului acestora.

NIVELURI DREPTURI STABILITE

Prevederile legale referitoare la drepturile angajatilor continute in CCM au caracter MINIMAL (art. 132 alin. 2 L 62/2011).

CCM nu pot contine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin CCM aplicabil la nivel superior (art. 132 alin. 3 L 62/2011).

CIM nu pot contine drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin CCM aplicabile (art. 132 alin. 4 L 62/2011).

TEME DE NEGOCIERE COLECTIVA: Conditiile de munca / Salariarea / alte drepturi si obligatii ce decurg din CCM aplicabile la nivel superior (pentru CCM incheiate la nivel inferior)

INITIEREA NEGOCIERII. TERMENE. DURATA:

In cazul in care intr-o unitate nu exista CCM, partile pot conveni negocierea acestui in orice moment (art. 141 alin. 3 L 62/2011)

Initiativa negocierii apartine angajatorului sau organizatiei patronale. Angajatorul sau organizatia patronala initiaza negocierea colectiva cu cel putin 45 de zile calendaristice inaintea expirarii CCM sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in Actele Aditionale la CCM. (art. 129 alin. 3 L 62/2011)

In cazul in care angajatorul sau organizatia patronala NU initiaza negocierea, acesta va incepe la cererea scrisa a organizatiei sindicale reprezentative sau a reprezentantilor angajatilor, in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitarii. (art. 129. alin. 4 L 62/2011)

Durata negocierii colective NU poate depasi 60 de zile calendaristice decat prin acordul partilor. (art. 129. alin. 5 L 62/2011)

ETAPELE NEGOCIERII CCM

In termen de 5 zile calendaristice de la data declansarii procedurilor de negociere prevazute de art. 124 alin. 4 L 62/2011, angajatorul sau organiatia patronala convoaca partile in vederea negocierii CCM. (art. 130. alin. 1 L 62/2011)

Data la care se desfasoara prima sedinta de negociere reprezinta data la care se considera ca negocierile au fost declansate. (art. 130. alin. 6 L 62/2011)

La prima sedinta de negociere se stabilesc informatiile publice si cu caracter confidential pe care angajatorul le va pune la dispozitia delegatilor sindicali sau ai reprezentantilor angajatilor, conform legii, si data pana la care urmeaza a indeplini acesta obligatie. (art. 130. alin. 2 L 62/2011)

Regimul informatiilor confidentiale puse la dispozitie de angajator este cel stabilit prin Legea 467/2006 privind cadrul general de informare si consultare a angajatilor

Informatiile puse la dispozitie vor cuprinde cel putin date referitoare la:
a) situatia economico-financiara la zi;
b) situatia ocuparii fortei de munca.

In Procesul verbal al primei sedinte de negociere partile vor consemna: (art. 130. alin. 5 L 62/2011)

a) componenta nominala a echipelor de negociere pentru fievare parte, in baza unor imputerniciri scrise;
b) nominalizarea persoanelor mandatate sa semenze CCM;
c) durata maxima a negocierilor convenita intre parti;
d) locul si calendarul reuniunilor;
e) dovada reprezentativitatii partilor participante la negocieri;
f) dovada convocarii tuturor partilor indreptatite sa participe la negociere;
g) alte detalii privind negocierea.

INREGISTRAREA CCM si Actelor Aditionale se face prin grija partilor, dupa cum urmeaza:

a) CCM la nivel de unitate, la Inspectoratul Teritorial de Munca;
b) CCM incheiate la nivelul Grupurilor de unitati si al sectoarelor de activitate, la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (art. 143 alin. 1 L 62/2011)

DATA DE APLICARE A CCM: CCM se aplica de la data inregistrarii lor la autoritatea competenta sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor. CCM la nivel de sectoare de activitate si Grupuri de unitati, precum si Actele Aditionale la acestea vor fi publicate in MOR, partea a Va prin grija partilor semnatare. (art 144 alin. 1 si 2 L 62/2011).

MMFPS va publica pe pagina de internet CCM la nivel de sector de activitate si Grupuri de unitati (art 145 alin. 2 L 62/2011).

VALABILITATE CCM (art. 141 L 62/2011)

CCM se incheie pe o durata determinata, care NU poate fi mai MICA de 12 luni si mai MARE de 24 luni. Partile pot hotari prelungirea aplicarii CCM in conditiile L 62/2011 o singura data, cu cel mult 12 luni.

Potrivit art. II din Legea 40/2011 de modificare a Codului muncii,

(1) Contractele colective de munca si actele aditionale incheiate in intervalul de la data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durata de valabilitate care sa depaseasca 31 decembrie 2011. Dupa aceasta data, contractele colective de munca si actele aditionale se vor incheia pe durate stabilite prin legea speciala.

(2) Contractele colective de munca in aplicare la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele pana la data expirarii termenului pentru care au fost incheiate.

Sarbatori legale in 2014

Dupa 01.01.2014 – zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:

– 1 si 2 ianuarie;
– prima si a doua zi de Pasti;
– 1 mai;
– prima si a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
– 1 decembrie;
– prima si a doua zi de Craciun;
– doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.

ATENTIE – ZILELE LIBERE LEGALE SE PLATESC DE ANGAJATORI.

Anul 2014

La inceput de an sunt foarte multe probleme administrative:

-de reemis decizia de facturare;

-de intocmit planificarea concediilor pentru anul 2014;

-de finalizat inventarul;

-de actualizat CCM cu noul cuantum al salariului minim;

-de operare in Revisal a modificarilor salariale;

-emiterea deciziilor de modigicare a salariilor etc.

Noi va putem sprijini cu modele, sfaturi.

Pentru informatii suplimentare, ne puteti conacta la adresa : cristian@cristians.eu

Promtitudine, seriozitate si fair play

Serviciile oferite de www.cristians.eu sunt disponibile in Carei, Satu Mare si zonele apropiate:

·      Consultanta profesionala in domeniul relatiilor internationale

·      Evidenta contabila si expertize contabile;

·      Resurse Umane, intocmire REVISAL si dosare personale ale angajatilor.

·      Evaluari A.N.E.V.A.R.

·      Asiguram intocmirea si depunerea declaratiilor lunare Intrastat pentru orice societate din Romania.

·      Consultanta juridica in domeniul societatilor :

·      Infiintari firme, modificare act constitutiv, deschidere puncte de lucru, fuziuni etc.

·      Infiintari Fundatii;

·      In curand servicii de mediere;

Informatii si detalii : cristian@cristians.eu  sau   intrastat@cristians.eu

Sau Fax : +40361810520 / +40361780301